„Este vorba de un ajutor de stat în valoare de 44,27 milioane de lei. Se suplimentează bugetul Ministerului Sănătății în acest sens, pe acest an, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, cu respectarea prevederilor referitoare la aplicarea normelor în materie de ajutor de stat în cadrul serviciilor de interes economic general”, a afirmat Nelu Barbu, după ședința Executivului.
În opinia lui, această sumă acoperă necesarul de imunoglobulină pe termen „scurt și mediu”.
„Ministrul Sănății a explicat în câteva conferințe de presă că suma aceasta acoperă necesarul pentru cel puțin două luni, rezolvă problema pe termen scurt și mediu. Paralel, Ministerul Sănătății întreprinde toate măsurile pentru ca această problemă să fie rezolvată pe termen lung”, a adăugat Barbu., precizând că ajutorul se acordă Unifarm SA pentru aprovizionarea de imunoglobulină pentru maximum un an.
La începutul lunii martie,Ministerul Sănătății (MS) anunța că a luat decizia de a declanșa mecanismul european de protecție civilă pentru asigurarea cantității de imunoglobulină necesară pentru tratamentul populației.
„Având în vedere discontinuitățile apărute începând de anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină umană, Ministerul Sănătății a luat decizia pentru declanșarea Mecanismului European de protecție civilă. Deciza a fost aprobată de premierul României. Declanșarea acestui mecanism se realizează în baza Deciziei 1313/2013 a Parlamentului și Consiliului European, în vederea asigurării cantității necesare de imunoglobulină umană pentru tratamentul pacienților români”, se arăta într-un comunicat remis Mediafax.